Noutăți

“Sunt super-mândră de mine. Sunt Super! La fel ca voi.” Interviu cu Alexandra Olaru, Super-Colegă!

Suntem peste 3.500 de colegi în România, aproape 5.000 în Europa și lucrăm pentru o companie care operează din 2009 și care e obișnuită să bată toate recordurile și chiar să inventeze noi recorduri! Poate părea intimidant. Poate părea că e nevoie de timp să te remarci în cadrul echipei. Dar e în ADN-ul Superbet să demonstreze că totul e Superposibil! Trebuie doar să crezi în tine și să fii mereu gata să valorifici oportunitățile care se ivesc și care te pot pune în valoare! Alexandra e super-exemplu în acest sens! 

Colegă cu noi din august, da, vă gândiți bine, august 2020, ea a reușit deja prima performanță notabilă de când e alături de noi. A convins cei mai mulți jucători de-ai noștri din agenție să deschidă cont online la Superbet.ro, să-l alimenteze cu cel puțin 50 de lei și să-i verifice identitatea. 

Alexandra Olaru muncește în Mediaș, de unde ne-a și acordat interviul. Haideți să o cunoaștem și să aflăm cum ne-a devenit colegă, cum a ajuns la această performanță, ce visuri i s-au îndeplinit de când ni s-a alăturat, ce face în timpul liber, precum și alte informații. E o zi specială, cu El Clasico. Avem și noi un material special. Așa cum ne place. Un material în care personajul principal este cineva dintre noi, pentru ca ne bucurăm foarte mult și de la care învățăm. Alexandra nu mai are răbdare. Trebuie să o lăsăm să ne spună primele cuvinte. 

Pfiuuuu! Ce fericită sunt. Mulțumesc pentru felicitările deja primite și pentru interesul pentru mine. Sunt foarte bucuroasă pentru că discutăm și îi salut pe toți super-colegii. Suntem cei mai tari!

Cum ai ajuns Super-Colegă cu noi?

Păi îmi căutam de lucru și am văzut pe pagina de Facebook că se fac angajări la Superbet. Am contactat-o pe Alexandra, managerul meu actual. Mi-a spus că mă așteaptă a doua zi în agenție cu un CV. Am mers și mai erau alte 3 fete care așteptau la interviu. Am avut emoții dar cred că s-a văzut că îmi doream cu adevărat un job. După interviu, Alexandra mi-a spus că voi primi un răspuns cel târziu a doua zi. Am mai avut câteva drumuri și când am ajuns acasă am fost sunată.

Cum a fost acomodarea cu noul tău post?

Mie îmi place mult să lucrez cu oamenii. M-am înțeles superbine din prima zi cu clienții. Au avut răbdare cu mine. Ca stare, m-am acomodat din prima zi. A fost super-ok. Aici, vreau să le mulțumesc foarte mult colegelor mele fiindcă au avut răbdare cu mine și m-au învățat tot ce trebuie. Aveam emoții cu atâtea pronosticuri pe care trebuia să le știu. Dar în două săptămâni am reușit să le învăț. Mulțumiri speciale pentru Ela Naghy și Delia Coșcodar. Super-Colege! Și acum îmi aduc aminte cum îmi spuneau “Te descurci foarte bine. Nu trebuie să-ți fie teamă.”

Ce știai despre Superbet?

Fratele meu mai mare paria pe câini la noi. Acum, acum câțiva ani. Și cred că de câteva ori, fiindcă eram cu el, am intrat și eu în agenție și mi-a plăcut. Cam atât știam despre Superbet. Despre pariuri, știam doar în mare despre ce e vorba. Dar nu am jucat niciodată. Între timp, mă mândresc și cu faptul că lucrez la liderul național din domeniul pariurilor sportive. O companie foarte mare și foarte importantă pentru România.

Ce te-a surprins cel mai mult, față de ce-ți imaginai tu că va presupune jobul tău de operatoare pariuri sportive?

Mi s-a părut un job relaxant, superușor. Scuze că mă repet, dar am fost tare fericită când m-a sunat Alexandra Lupea să mă anunțe că sunt angajată. Eram curioasă și chiar am simțit că ar putea fi ceva pentru mine. M-am angajat în august și am ajuns în două luni să mă remarc. Și asta m-a surprins enorm. Că am putut să reușesc atât de repede o performanță importantă.

Le-ai spus și prietenelor tale să vină și ele alături de noi?

Cum să nu. Foarte repede le-am povestit ce bine e. Una dintre ele chiar a și venit să se angajeze, dar nu erau joburi disponibile atunci. Acum, după ce am reușit să obțin așa bonus, cred că vor vrea și mai multe.

Cum i-ai convins pe jucători să-și deschidă și conturi online la noi?

Păi s-o luăm cu începutul. A venit Bogdan Mogoș în vizită și m-a înștiințat despre această campanie. Mi-a zis și de unde să îmi iau codul meu. Mi-a dat și pontul de a posta codul pe Insta și Facebook. Am făcut toate acestea. Le-am cerut jucătorilor să mă contacteze în privat. De asemenea, le-am spus prietenilor apropiați să-și facă și ei cont, le-am spus beneficiile. Ei le-au spus la rândul lor prietenilor pe care îi au. 

Ce secret ai avut în legătură cu momentul cel mai dificil: verificarea contului? Din acest motiv, nu toți cei care deschid cont ajung să primească și bonusurile campaniei (50 lei pe Superbet.ro și 25 lei în agenție).

M-am adaptat din mers, pentru că am avut și eu această situație. Culmea, cu unii jucători care au aflat de pe Insta de această campanie. M-au căutat în agenție, și-au deschis cont, au depus apoi au venit a doua zi să-mi spună că nu au primit bonusul. Le-am arătat ce simplu își verifică identitatea, le-am explicat că este ceva norma, ceva legal și ceva în avantajul lor. Au înțeles și au îndeplinit și această procedură.

Li se pare ușor de folosit bonusul? 

Da. Cel online le pare ușor și simplu. Unii sunt mai comozi și spun că este mai complicat cu cel din agenție. Dar deja, mai toți l-au folosit și pe cel din agenție.

Poveste frumoasă legată de bonusul primit în agenție?

Daaaaa. Un băiat a venit într-o zi și mi-a zis să-i pun un meci. Era un pariu la cotă mare. Am pus biletul. Câteva ore mai târziu a venit fericit că l-a câștigat. Am fost și eu fericită pentru el!

Pari o persoană care zâmbește des. Așa e?

Da. Zâmbetul mă bine dispune și schimbă starea jucătorilor. Avem cu toții nevoie. În general sunt foarte amabilă și caut să fiu o casieră care îți dă încredere în tine când vii să joci. Ba chiar, am doi jucători, mai vârstnici, cărora le fac și cafea. Îmi sunt tare dragi. Cum își gândesc biletele și câte știu despre sport…

Ce frumos. Ne faci poftă să vizităm agenția ta.

 

Vă aștept. Am avut și control și am fost felicitată. M-am bucurat foarte mult. 

 

În timpul liber ce-ți place să faci? 

Urmăresc seriale de dragoste. Îmi place să citesc și ador și momentele în care pur și simplu mă relaxez fără să fac ceva în mod special.

Ultimul film superplăcut?

Unul pe Netflix: “Fericire furată”.

Cum ai vrea să-ți petreci primul super-concediu pe care îl vei avea, de la intrarea în echipa Superbet?

Încă nu m-am gândit. La iarnă, aș vrea să merg la munte. Dacă nu se va putea, atunci vreau să petrec timp frumos cu părinții. 

 

Dar te-ai gândit ce vei face cu bonusul primit în această campanie?

Vreau să-mi iau trotinetă electrică. Nu mă așteptam să ajung la un bonus atât de mare. Și părinții sunt foarte-foarte mândri de mine. S-au lăudat și la prieteni. Și asta m-a făcut fericită. Am retrăit bucuria de la serviciu unde m-au felicitat superiorii. 

Spune-ne ce visuri ți s-au îndeplinit până acum și ce visuri plănuiești să-ți îndeplinești?

În primul rând, e un vis faptul că îmi luați interviu și astfel ajung să fiu cunoscută în Superbet. Mi-am dorit de mică să fiu actriță, să fiu în lumina reflectoarelor. Să fiu apreciată și admirată. Mai târziu, asta s-a transformat în ce trăiesc azi, atât la job, unde parcă de multe ori joc un rol, cât și în aceste momente. Îmi place interacțiunea cu oamenii. Campania aceasta mi-a dat șansa de a-mi îndeplini visul legat de trotineta electrică. Mai am și alte visuri pe care știu că le voi îndeplini în echipa Superbet. Sper să mai vorbim și să vă povestesc după ce ele se îndeplinesc.

Mulțumim, Alexandra! Pariem pe bine în fiecare zi și învățăm unii de la ceilalți în minunata Super-Echipă. 

Da. Și Împreună suntem Super!

Campania continuă și toate colegele, plus toți colegii din agenții pot continua să obțină bonusuri pentru că îi obișnuiesc pe jucătorii noștri să parieze la noi și în agenție și online și să ne fie alături în orice moment. Pentru asta, clienții trebuie să-și deschidă cont online, să introducă și codul primit la casierie, să depună 50 lei și să obțină pe lângă bonusul de bun venit online care poate ajunge până la 1.200 lei și 300 de rotiri gratuite la 3 superjocuri online ca la aparate și bonusurile exclusive ale acestei campanii: 50 lei pentru online și 25 lei în agenție. Revenim cu super-colege și super-colegi care se remarcă în cadrul acestei campanii.

 

#SuperJob #SuperAngajator #SuperEchipă

Despre Superbet

Suntem peste 3000 de colegi. Și echipa noastră crește în fiecare săptămână. Vrem să te cunoaștem.

În echipa Superbet îți poți pune în valoare calitățile și te poți dezvolta profesional! Hai în echipa liderului din domeniul Betting & Gaming!

VINO SĂ FIM COLEGI!

©2020 ADVANCED RETAIL SYSTEM All Rights Reserved.