Noutăți

Aprindem speranța împreună! Haideți să ajutăm la renovarea Spitalului Fundeni!

Dragi colegi, 

Rupeți-vă 2 minute din timpul vostru ca să vă povestim ceva. Pentru noi toți e încă o zi în care dăm scroll pe Facebook și ne doare. Spitalele noastre arată ca dintr-un documentar din 1950. Părinții sunt disperați că nu găsesc pastile. Sau un loc de dormit în București, unde le e internată lumina ochilor lor. 

 Și ne supărăm, comentăm la nervi, ne vine să ne certăm cu străini pe internet. Mai donăm din când în când, dar rar, pentru că sunt atâtea cazuri, atâtea probleme, plus că există și lipsa asta de încredere: "Unde se duc banii, sunt eu sigur că ei ajung la copilul ăsta?". 

Ne simțim neputincioși și poate o să renunțăm la Facebook ca la știri. Ne întristează prea tare și ne simțim legați de mâini și de picioare. Sau putem să încercăm să facem ceva!

Ne-am gândit să ajutăm, împreună, secția de oncologie pentru copii de la Fundeni, etajul 7. Codin Maticiuc a început demersurile în vara acestui an, când a reparat acoperișul. Ca să nu mai plouă, ca să nu mai cadă. Apoi a pus plase de țânțari. Dacă aer condiționat nu există, măcar noaptea sau dimineața devreme să se poată aerisi un pic camerele. Apoi a cumpărat aparatul de aer condiționat. Dar nu există instalație electrică pentru așa ceva. Așa că ne-a făcut o vizită.

Ce ziceți? Strângem bani pentru reconstrucția instalației electrice: Și apoi pentru paturi. Și apoi poate pentru un frigider. Sau o jucărie care să le țină de urât copiilor în nopțile astea imposibil de grele.  Strângem bani ca să aibă brad de Crăciun. Strângem bani nu ca să salvăm noi lumea, dar măcar un pic s-o mai schimbăm. Un pic. Pas cu pas. 

Strângem bani pentru că avem #superjob. Superjob-ul de-a fi oameni, în primul rând. 
Noi mereu ne-am mobilizat când a fost vorba de astfel de probleme. Ne-am unit și am făcut mici gesturi care pentru cei cu probleme au însemnat mici miracole. Haideți să ne unim și acum! Donați cât puteți, nicio sumă nu e prea mică. Pentru copiii de la Fundeni orice suma conteaza, asa ca au nevoie de noi ca de aer. 

Noi donăm

Campania se desfasoara pana pe 31 Octombrie 2019.

Managerii noștri și secretariatul vor centraliza donațiile de la fiecare dintre noi și ne pot oferi orice informație suplimentară despre această campanie.

Superbet dublează donația fiecăruia dintre noi

Indiferent câți bani strângem noi, Superbet va dubla suma la final! Și nu ne vom opri până nu îi ajutăm pe acești copii să lupte cu mai mult curaj și cu putere în fața bolii. Luptăm alături de ei! Așa cum știm că putem!

Va promitem ca pe 31 Octombrie să revenim la voi și să vă spunem ce sumă am strâns împreună,

Mulțumim tuturor pentru ajutor, speranță și credință!

Despre Superbet

Suntem peste 3000 de colegi. Și echipa noastră crește în fiecare săptămână. Vrem să te cunoaștem.

În echipa Superbet îți poți pune în valoare calitățile și te poți dezvolta profesional! Hai în echipa liderului din domeniul Betting & Gaming!

VINO SĂ FIM COLEGI!

©2019 ADVANCED RETAIL SYSTEM All Rights Reserved.