Noutăți

Super Distracția Continuă la Mare!

Marea ne-a chemat la ea și în această vară călduroasă, iar Superbet nu a putut să reziste tentației. Astfel, ne-am mobilizat și am pornit o SuperOfensivă pentru a fi alături de jucătorii noștri și în perioada concediilor de odihnă. Ne dorim o interacțiune autentică, umană, fiindcă Superbet nu este doar partenerul preferat de joacă al românilor, ci și unul dintre prietenii care vin cu tine în vacanță.

 

Iar pentru ca întâlnirea să fie una memorabilă am dezlănțuit pe plaje în lunile iulie și august un adevărat contingent de forțe, atât umane, cât și logistice, menite să atragă atenția turiștilor. Am început campania încă de pe drumul spre mare, 3 billboarduri tematice amplasate pe marginea Autostrăzii Soarelui anunțându-i pe călători că Superbet îi așteaptă pe litoral cu ceva deosebit. Și odată ajunși acolo au constatat că nu am exagerat cu nimic, ba dimpotrivă. Clienții au putut paria ca acasă într-una dintre cele șapte agenții sezoniere deschise în Mamaia, Costinești, Eforie, Venus și Neptun. De multe ori în preajma acestor locații s-au întâlnit cu echipa noastră de promotere care a împărțit flyere și materiale promoționale cu logo-ul Superbet, de la mingi și prosoape de plajă, până la șepci și parasolare pentru mașină. Multe dintre aceste întâlniri au generat concursuri pe rețelele noastre de socializare, care s-au lăsat cu premii. 

Printre cele mai râvnite recompense au fost plimbările pe mare cu velierul Superbet acostat pe plaja H2O, din Mamaia. 

Iar efectul s-a simțit peste tot pe unde ne-am implicat, fie și doar ca parteneri sau sponsori. Cele 4 turnee de volei pe plajă, două pe Plaja Luv și două pe Plaja Blanco, au creat spectacol în jurul lor, și mai urmează alte două în august, Campionatul Național (12-18 august) și Cupa României (19-22 august). 

Europa FM LIVE pe Plajă 2019, concertul devenit tradițional an de an pe plaja dintre Venus și Saturn, a fost un alt mega eveniment alături de care am vibrat noi și alți peste 100.000 de spectatori pe 8, 9 și 10 august. Superbet a fost partenerul celui mai tare concert al verii susținut timp de 3 zile chiar pe nisip, cu artiști și trupe ca Delia, Antonia, Voltaj, The Motans, Irina Rimes, Smiley, Bere Gratis, Carla's Dreams și The Mono Jacks printre cei care au încântat audiența. 

Vara nu s-a încheiat însă, așa că Superbet vă așteaptă în continuare la mare! Iar cum lucrurile frumoase se întâmplă deseori pe ultima sută de metri, pregătiți-vă pentru ultima zi din august și prima din septembrie de RPG Drift Challenge cu pilotul sponsorizat de Superbet și Magic Jackpot, Vlad Stănescu. 

Apoi, la întoarcerea lor acasă, pregătiți-vă să-i cunoașteți pe noii jucători, care s-au împrietenit cu Superbet în concediu! Suntem siguri că vor vedea că adevărata surpriză pentru ei este modul în care minunata și pasionata echipă din agențiile din orașul lor interacționează cu SuperPariorii.

Despre Superbet

Suntem peste 3000 de colegi. Și echipa noastră crește în fiecare săptămână. Vrem să te cunoaștem.

În echipa Superbet îți poți pune în valoare calitățile și te poți dezvolta profesional! Hai în echipa liderului din domeniul Betting & Gaming!

VINO SĂ FIM COLEGI!

©2019 ADVANCED RETAIL SYSTEM All Rights Reserved.