Noutăți

Silvia, un model de ascensiune în Superbet

V-am obișnuit ca la „Interviul lunii” să vă prezentăm colegi cu o poveste deosebită, care ne fac mândri că lucrează la Superbet, iar Silvia Elena Oprea corespunde întocmai descrierii. Ce o face pe bănățeancă să iasă în evidență este parcursul său în această companie. A plecat de la operator în agenții cu zero experiență și a ajuns în doar câțiva ani “profesor” pentru alții. Dar cel mai bine este să auziți totul chiar de la ea, convinși fiind că pe mulți dintre voi îi poate motiva și inspira experiența Silviei.

 Cum ai ajuns să lucrezi pentru Superbet?

Am ajuns să lucrez pentru Superbet la recomandarea unei prietene foarte bune, cu care am fost colegă în facultate. Povestea mea este cu siguranță și povestea altor tineri care se înscriu la o facultate cu speranța că într-un viitor apropiat vor ajunge să și lucreze în domeniu. Povestea celor care termină facultatea și în urma mai multor interviuri aud același clișeu: "nu ai experiență relevantă în domeniu".

Și tu ai avut parte de același răspuns?

Exact așa a fost și în cazul meu. Terminasem anul al treilea, mă mutasem în chirie și îmi cautam un job. Prietena mea lucra de aproximativ un an la Superbet și m-a sfătuit să încerc, spunându-mi că mă voi acomoda rapid. Atunci auzeam pentru prima oară de o casă de pariuri, habar nu aveam ce se întâmplă acolo și ce ar trebui să fac eu mai exact, eram total paralelă cu sporturile (trăiam cu impresia că un meci de fotbal durează 60 de minute), de sloturi știam că există, însă nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce presupune munca efectivă cu ele. Însă am decis să încerc, fiind o posibilitate de a învața lucruri noi și de a câștiga și niște bani, deloc puțini.

Care a fost prima ta impresie într-o agenție Superbet?

În acea perioadă, trainingul se făcea la punctul de lucru, așa că nu am avut ocazia să vizitez și eu un oraș nou, ca acum, și să mi se explice pe îndelete toate procedurile, să am timp să mă acomodez cu softurile și așa mai departe. Eu m-am trezit direct în mijlocul "acțiunii" și mi s-a părut cea mai lungă zi din viața mea. Aveam o singură întrebare în minte: ce caut eu acolo? Nu înțelegeam mare lucru din ce se întâmpla, am citit regulamentul și m-am speriat. Ce or fi alea cote, pronosticuri, oferte, bilete sistem etc? Dar nu am renunțat și foarte bine am făcut!

Ce te-a determinat să rămâi în cadrul Superbet?

Au fost mai mulți factori care m-au convins să rămân. Ca să fiu sinceră, cel mai încântată am fost de programul de lucru flexibil, Sigur că au contat foarte mult și colectivul, șefii foarte înțelegătoriși inclusiv clienții. În general era o atmosferă plăcută și relaxată la lucru, și noi, dar și clienții veneam de drag. Am făcut asta timp de 3 ani.

Ce faci acum?

De alți aproximativ 3 ani lucrez în departamentul de Training și Recrutare din Timișoara și pot spune că în plan profesional este una din cele mai minunate perioade din viața mea. În primul rând datorită faptului că nu este un job de "rutină", deși din exterior există posibilitatea să pară așa. Aud tot mai des faptul că este cel mai dificil să lucrezi cu oamenii, însă vrei, nu vrei, oameni suntem toți și indiferent unde ai lucra, tot de oameni dai.

Cum sunt colegii din echipă?

Nu pot să nu recunosc și meritul colegilor mei din departament. Deși suntem în 3 orașe diferite, Timișoara, Bucureşti și Iași, în cazul nostru distanța este doar un număr, suntem o echipă! Avem noroc cu șefa noastră care ne-a mobilizat și pe care știm că ne putem baza de fiecare dată când suntem în dubii. Suntem un colectiv fain! Nu există să apelezi la ajutorul cuiva și să fi refuzat! Asta înseamnă să faci parte dintr-o #superechipă.

Ce îți place să faci în timpul liber?

Citisem recent un citat care spunea ca “fără sa ne dăm seama trăim la locul de muncă și mergem în vizită acasă”. Îmi vine să râd pentru că mă regăsesc oarecum. Totuși, atunci când nu sunt la lucru, îmi place foarte mult să mă plimb, să descopăr locuri noi, orașe noi, îmi place să merg la teatru și să citesc!

Care sunt planurile pe termen lung în cadrul echipei Superbet?

Îmi vine în minte o vorbă: "ai grijă ce îți dorești, pentru că s-ar putea să se îndeplinească"! Superbet este locul în care ești susținut să te dezvolți, iar dacă stau să mă gândesc la alte obiective, indiferent de natura lor, orice este posibil! Ma consider norocoasă pentru faptul că, spre deosebire de alții, iubesc ceea ce fac și nu am un loc de muncă obișnuit, eu am un #SuperJob. Restul las să vină de la sine.

 

Despre Superbet

Suntem peste 3000 de colegi. Și echipa noastră crește în fiecare săptămână. Vrem să te cunoaștem.

În echipa Superbet îți poți pune în valoare calitățile și te poți dezvolta profesional! Hai în echipa liderului din domeniul Betting & Gaming!

VINO SĂ FIM COLEGI!

©2019 ADVANCED RETAIL SYSTEM All Rights Reserved.