Noutăți

Sports Festival, darul nostru pentru „familia” Superbet

Ne place să fim cei mai buni și știm cu toții că acest statut ne obligă să țintim mereu sus, spre culmi. Datorită acestui climat suntem tot timpul compatibili cu evenimentele de anvergură, pe care le căutăm și care ne caută constant. Câteodată, însă, suntem prinși în ceva atât de mare încât abia la final realizăm dimensiunea. Și tocmai ni s-a întâmplat!

În perioada 13-16 iunie am luat parte cu entuziasm la un spectacol sportiv grandios, cum rar avem ocazia să vedem în țara noastră. La Cluj-Napoca s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Sports Festival, un regal sportiv plin de energie și diversitate întins pe patru zile și asupra căruia am fost norocoși să ne lăsăm amprenta.

 Imaginați-vă un mușuroi de furnici multicolor aflat într-o continuă agitație și care eliberează neîncetat spre cer bucuria sinceră a unui gol marcat în minutul 90! Așa s-au văzut și simțit de la fața locului miile de sportivi, profesioniști și de ocazie, care au luat cu asalt zona Sălii Sporturilor. Iar noi am fost prezenți acolo în număr mare și mega-echipați încă de la primul fluier. Am avut zone de activări, concursuri pe rețelele de socializare cu premii și două super-provocări care i-au motivat și încântat pe vizitatori. Un robokeeper a încercat să pareze șuturile celor pasionați de fotbal, iar un dispozitiv special a monitorizat forța serviciului celor mai atrași de tenis. Și abia s-a putut respira în jurul punctelor de interes ale Superbet! Asta pentru că cele 10 fete minunate și inepuizabile din noua echipă de promotere i-au atras pe vizitatori ca un magnet, i-au ghidat în tot ce aveau nevoie și au făcut mii de fotografii împreună. Mai mult, din respect pentru clienți am montat la fața locului și o agenție mobilă, pentru că nu există festival sportiv fără pariuri sportive care să completeze distracția și emoția.

Și cum grija pentru clienți e completată mereu la Superbet de grija pentru angajați, am fost și de această dată atenți cu colegii noștri. Trei dintre norocoșii câștigători ai concursului de pe Super-Job au primit pachete complete, cu deplasare și cazare incluse, astfel încât să ia parte la acest eveniment fabulos care a fost Sports Festival. Iar realitatea din teren le-a depășit așteptările! Emoțiile au ajuns la cote de incendiu sâmbătă, când, într-o arenă în care nu mai puteai arunca un ac au intrat spre deliciul a 9.000 de spectatori, Simona Halep, Darren Cahil, Marius Copil, Fabio Fognini, Daniela Hantuchova și chiar primarul Clujului, Emil Boc, care a schimbat câteva mingi aprige cu Stere Halep, tatăl Simonei.

Au fost patru zile de intense la Cluj, așa cum poate doar gazdele unor jocuri olimpice sau campionate mondiale au putut experimenta. Cu atât mai recunoscători ne simțim pentru că am fost parte integrantă, dar și stâlp de susținere a unui eveniment unic, foarte mediatizat la nivel național, la care au participat oameni din toată țara și chiar din străinătate.

Superbet vă mulțumește pentru implicare. Și noi mulțumim, Superbet!

Despre Superbet

Suntem peste 3000 de colegi. Și echipa noastră crește în fiecare săptămână. Vrem să te cunoaștem.

În echipa Superbet îți poți pune în valoare calitățile și te poți dezvolta profesional! Hai în echipa liderului din domeniul Betting & Gaming!

VINO SĂ FIM COLEGI!

Ultimele noutați

©2019 ADVANCED RETAIL SYSTEM All Rights Reserved.